Mircea e în tot și în toate

O mică precizare: am început să scriu acest articol sâmbătă noapte.

Înainte de toate fundalul sonor. La semnalul următor apăsați butonul play. Bip!

Ce să scriu, ce să scriu? Îmi trec prin cap tot felul de idei, dar niciuna nu îmi pare suficient de bună încât să o dezvolt sub forma unui articol. Asta deși Ukavra mi-a dat un vot de încurajare spunând că scrisul necesită exercițiu. Aș face bine să n-o supăr, că e periculoasă, iar eu vreau să prind ziua în care karma mea nu va mai fi negativă.

După cum sugerează și titlul, una din ideile alea e faptul că Mircea e omniprezent. El citește tot Internetul românesc de dinainte ca Al Gore să-l inventeze. Așa se explică cum el introduce atâtea articole pe fain, de exemplu „Adevărul despre presa scrisă din România”. Faptele prezentate nu sunt la fel de senzaționale ca emisiunile lui Dan Diaconescu, dar asta nu transformă articolul cu pricina într-unul prost, ba din contra. Unde mai pui că autorul a lucrat în branșă, deci se poate presupune că știe despre ce vorbește. În fine, e un articol pe care-l recomand și pe care l-am și votat pe fain. Iar cum fain are un sistem de comentarii pe marginea articolelor, nu m-am sfiit nici să comentez. Pe lângă subiect ca de obicei. Și uite așa am aflat eu că românii sunt duplicitari și că dragostea se consumă în pat. Până la romantismul cartofilor prăjiți n-a fost distanță decât de un click și niște taste.

De aici s-a iscat o întreagă avalanșă de comentarii sub forma unui flirt. Replicile curgeau una după alta și nimic nu părea să stea în calea unei partide de sex sălbatic care să distrugă patul din temelii. I-am propus să mâncăm niște cartofi prăjiți și o friptură, dar ea a spus că astea nu-s romantice și că vrea flori sau vin. I-am sugerat să mâncăm niște flori în schimb. În felul ăsta împușcam doi iepuri dintr-o lovitură. Îi aduceam niște flori (ce poate fi mai romantic?) și aveam și ce să mâncăm. Florile sunt o mâncare ușoară care nu-ți taie cheful de sex după masă. E drept că în felul ăsta dacă voiam să mai rupem patul ăla trebuia să compensăm lipsa masei prin viteză, dar ce nu face omul pentru o partidă de sex reușită? Iar dacă mâncarea nu ieșea bună, se lăsa și cu o bătaie pe cinste ceea ce nu e neapărat un lucru rău că omul se mai și satură de atâta bine. Să vedem totuși ce aveam de mâncare. Aveam, citez, „un plic de supă instant, 3 beri, o jumate de ardei gras”. Văzând eu asemenea criză alimentară mai ceva ca în Africa și dorind să fiu cavaler, i-am propus să vin cu niște flori ca să nu ne luăm la întrecere cu somalezii. Numai că ea având inima de tinichea, mi-a zis să vin sătul și că nu împarte nicio bere cu mine. Of, cât egoism poate exista pe lumea asta.

Noroc că între timp s-a întrezărit o speranță. În timp ce eu o țineam în sus și în jos cu mâncarea, alții se ocupau de lucruri mai spirituale, cum ar fi blogrollul. Așa am aflat eu că dragostea vieții nopții mele de vineri nu voia să-l includă pe Mircea Popescu în blogrollul ei deoarece accesul la articolele de pe Trilema nu este în întregime liber. Dat fiind de câte ori am protestat vehement împotriva acestui lucru, nimic nu putea să mă bucure mai tare decât să văd încă un camarad în lupta împotriva creditelor de pe Trilema. Cum noaptea era una foarte generoasă, Mircea dând 1000 de karma în stânga și în dreapta, nu am putut să strig și eu decât „+1000” în locul tradiționalului „+1”. Imediat am fost acuzat că încerc s-o prostesc pe fată să-mi dea cartofi prăjiți contra karma, de ziceai că făceam parte din programul petrol contra hrană. Lucrurile nu s-au oprit însă aici. După cum spune și titlul, Mircea nu s-a putut abține să nu intervină și să-mi pună bețe în roate. De parcă nu-mi ajungea că mor de foame, mai trebuia să-mi pună cineva și piedică. Probabil s-a gândit că durerea căzăturii o să mă facă să uit de foame. Cine știe, nu mai el poate ști, că doar el le știe pe toate și el e izvorul tuturor lucrurilor. Hai poate mai puțin zoso, Arhi și visurat, deși sunt sigur că și ăia sunt de fapt blogări plătiți să-i aducă lui trafic prin scandalurile create. Doar Orlando nu e plătit de el că-l plătește Sârbu suficient.

Revenind însă la vrăjeala de vineri seara, i-am explicat fetei că gestul meu de a-i oferi o muie a fost sincer, dar ce folos? Nu doar că a insistat că n-o să-mi dea cartofi prăjiți, ba culmea m-a și acuzat că vroiam s-o bat, deși bătaia nu era obligatoriu inclusă. Cum să mai ai încredere în cineva după asemenea acuzații? Spuneți și voi. Iar Mircea la fel ca și mai înainte, iarăși a început să-mi bage bețe în roate și îi tot șoptea să n-asculte de haterii geloși pe cartofii ei pai. Pe deasupra se mai și lăuda că pe el îl bagă lumea în blogroll, deși el n-are așa ceva. Eu cred că de fapt el nici măcar n-are habar ce-i aia că dacă avea, își făcea și el unul. Oricum nu blogrollul e important aici, ci acei cartofi prăjiți. Cum poate să fie cineva gelos pe niște cartofi mă depășea și atunci și mă depășește și acum. Pesemne c-o fi avut în cap ceva de genul ăsta:

Trebuie să recunosc că nu mi-am dorit niciodată să fiu un cartof pai, ci doar pisoi. Unde mai pui că acei cartofi nici măcar nu existau. Ăsta-i caz demn de Cartea Recordurilor. Primul om gelos pe un cartof pai care nu există. Dacă știe cineva cum pot aplica pentru acest record îl rog să mă îndrume și pe mine. Având în vedere că anul ăsta Oprescu n-a mai doborât vreun record, bănuiesc că i-ar prinde bine. Cert e că eu l-am trimis de atunci pe Mircea să ne facă o pizza și nici până în ziua de azi n-a terminat-o. O fi și ăsta vreun record.

În clipa asta ați fi tentați să credeți că atacat fiind din toată părțile eram la pământ. Nu mi se dăduseră cartofi pai, fusesem acuzat de vrăjitorie, de gelozie și făcut și bad seed [1] pentru că mănânc junk food. Miracolul însă nu s-a lăsat așteptat și faptul că am reținut exact ce mai era de mâncare a fost luat ca o dovadă de, citez, dragoste adevărată! Cum să nu ți se umfle inima de bucurie la auzul acestor vorbe? Simplu, dacă ești obișnuit cu tot felul de gogoși și nu doar cu cartofi pai. Apoi dacă-i junk food, să fie junk food până la capăt. Așa că în sinceritatea mea, i-am spus domniței că n-avea cum să fie dragoste, ci doar un simplu copy&paste. Cum aș putea iubi o persoană care nu doar că nu îmi oferă nici măcar un cartof pai (lucru scuzabil dat fiind că nu erau pe stoc), ci mai și bea mai mult de jumătate din bere? Chiar sunt curios. Unii vor spune că am greșit și că politica internă trebuie să fie diferită de cea externă, dar eu nu pot face așa ceva. Cum să fiu om cu alții care nu sunt oameni, fie ei și de tinichea? Nu pot, chit că asta înseamnă să fiu catalogat drept porc. Se pune totuși întrebarea: merita fata mai mult sau ba? Am întrebat-o și în loc să primesc fie și un răspuns banal de genul „pentru că sunt mai frumoasă ca Mircea Popescu și zoso la un loc”, m-am pomenit că sunt trecut pe minus. Cred că e inutil să menționez că stomacul meu era deja pe minus de la cartofii și berea aia.

Credeați că ați scăpat de Mircea? Neah, iarăși a sărit ca săgeata din arc și a început să-mi țină prelegeri despre cât de finuț sunt și că până și instrumentarul agricol are mai multe șanse ca mine. Plus cireașa de pe tort că fără supravegherea sa, distrug totul. Fata văzându-l atât de hater, a prins și ea curaj și m-a trimis la școli înalte. Care școli înalte vin eu și întreb. Ultima oară când am fost la școala lui Mircea Popescu, s-a lăsat cu două rateuri: unu și doi. Nu e mult mai la îndemână dacă bea ea o bere? Se pare că nu.

Cu ce începusem articolul? A, da, că Mircea Popescu e în toate. Ei bine, nu e chiar în toate după cum aveam să descopăr a doua zi. De aici și blogrollul de rigoare.


Fundal sonor a fost recomandat de Oamadetinichea.

P.S. Undeva e o dublă negație pe care o dedic lui lexy229. Mulțumesc Dianei Coman că mi-a atras atenția.

P.P.S. Dacă n-ar fi proză, s-ar putea crede că m-am înscris la concursul de poezie „Despre-un baiat și-o fata”.

P.P.P.S. Întrucât Manowar și-a închis blogul, am renunțat cel puțin pentru moment la blogroll. Blogrollul de la momentul publicării articolului era: