Primul pas – pregătirile

Orice călătorie începe cu primul pas și eu nu fac excepție de la această regulă. Cu un amendament totuși: primul pas să-l facă altcineva. Pornesc mai greu la drum și nici nu-mi plac chestiunile de ordin organizatoric. Să fac planificări, rezervări și alte cele. Prin urmare atunci când am aflat că oama de tinichea vrea să meargă la Belgrad să vadă turneul de penis tenis, i-am propus imediat să mergem împreună. Știam că ea are experiență în domeniu și deci totul va fi bine și frumos. Și așa a și fost. Dacă cineva are nevoie de un companion pentru călătorii, o recomand pe oama cu căldură.

După un dialog destul de lung în care m-am chinuit s-o conving pe oama că da, vreau să merg la Belgrad și nu glumesc cu asta, a început pregătirea călătoriei. Prima chestiune, transportul. Să mergem cu avionul? Prea scump și nici nu e așa de scurt dacă iei în calcul și drumul până la aeroport sau îmbarcarea (check-in-ul). Așa că a rămas trenul. Având în vedere că durează (teoretic) vreo 13 ore drumul, inițial eu am înclinat spre cușetă la clasa I ca măcar să putem dormi, dar prețul ușor prohibitiv și faptul că oama a zis că mă lasă să dorm sprijinit de ea (țâțele ei) m-au convins să luam niște locuri ordinare la clasa a II-a. Și ce locuri ordinare s-au dovedit a fi. Ziceai că e un tren personal pentru navetiști. Noroc că n-a fost dracul chiar așa de negru, dar despre asta mai încolo. Acestea fiind stabilite, am cumpărat biletele de tren. Transportul dus pentru 2 persoane a fost 233,88 lei + rezervarea de loc 26,64 lei = 260,52 lei. Înmulțirea cu 2 o las drept temă pentru acasă.

De cazare s-a ocupat oama. Eu aruncasem o privire după hoteluri și hosteluri încă de când stabilisem că vom merge împreună, dar nu-mi sărise nimic în ochi. Oricum oama spunea că se va ocupa și asta a și făcut. După vreo săptămână și ceva, mi-a zis că a găsit ceva și m-a întrebat dacă-mi convine. După o scurtă analiză, am zis da și aia a fost. Costul? 150€ pentru 3 nopți într-o „cămăruță” de două persoane.

Constat că deși am vorbit de transport și cazare, am uitat un aspect important și anume condițiile pentru a putea intra în Serbia. Din fericire, pe baza unui acord destul de recent se poate intra doar cu buletinul și suma de 50€ pentru fiecare zi de ședere. Nu e nevoie de nicio viză. Trăiască prietenia româno-sârbă!

Acestea fiind rezolvate, mai rămăseseră câteva finețuri. Printre ele alfabetul chirilic. La sugestia lui Freud, mi-am activat o mapare sârbească pentru tastatura și am scris sporadic o zi, două cu chirilice. N-aș putea spune că am învățat mare lucru, dar măcar m-am mai obișnuit cu el. Am vrut să învăț și câteva expresii mai comune precum „bună ziua” sau „mulțumesc”, dar singura chestie pe care am reținut-o a fost că spun la fel la automobil – аутомобил. Nu că m-aș fi străduit eu prea tare. Bine măcar că harta am luat-o la puricat sau cel puțin așa credeam eu…